Primarul comunei Corni, Dorel Dorneanu, a fost transferat, duminică, la o clinică din țară cu elicopterul SMURD, după accidentul suferit în gospodărie. Pentru că starea acestuia s-a înrăutățit, medicii botoșăneni au decis transferul la o clinică de arși din Brașov.
Primarul a ajuns în stare gravă la spital după ce, vineri seară, un cazan artizanal de făcut țuică i-a explodat în față. El a suferit arsuri grave după ce recipientul cu lichid fierbinte i-a sărit pe corp.
Primarul, în vârstă de 65 de ani, făcea țuică în gospodăria sa din Corni, însă, la un moment dat, rachiul care ieșea din cazan, care are o alcoolemie ridicată, s-a aprins. Imediat, cazanul a explodat cu o flacără puternică.
Flacăra i-a cuprins toracele, abdomenul, mâinile, picioarele și chiar tălpile, din fericire, căile aeriene nefiind afectate.
Primarul a ajuns în serviciul UPU cu arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 50% din corp, precum și un traumatism la nivelul umărului drept, în urma suflului exploziei.
Primar din Botoșani în stare gravă după ce i-a explodat un cazan de țuică în față