Joi, la Penitenciarul Botoșani a avut loc festivitatea de premiere a deținuților-elevi, absolvenți ai cursurilor Școlii Profesionale Speciale “Sf. Stelian” Botoșani. Reprezentarea din partea unităţii de învăţământ a fost asigurată de Loredana Secrieru, director al instituției de învățământ, alături de învăţătorii, profesorii şi diriginţii care au asigurat predarea la clase.
La începutul anului şcolar au fost înscrise 58 de persoane custodiate în învăţământului primar şi gimnazial, la sfârşit de an înregistrându-se un grad ridicat de promovabilitate, după cum urmează: învăţământ primar 7 elevi, gimnazial 29 și liceal (clasa a IX-a) 6 absolvenţi.
Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia unităţii penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare socială.
În aceeași zi, a răsunat muzica populară, peste 40 de persoane condamnate având posibilitatea să participe la reprezentarea oferită de ansamblul Școlii Populare de Arte Botoșani, sub îndrumarea dirijorului Viorel Fantu.
Tineri, talentați, îmbrăcați în frumoase costume tradiționale, elevii școlii au prezentat un program artistic în cadrul căruia au interpretat vocal și instrumental cântece populare româneşti, pentru a aduce bucurie în sufletul celor prezenți.
Exemplul oferit de elevii Școlii Populare de Arte Botoșani poate constitui un factor motivațional pentru persoanele aflate în penitenciar, contribuind astfel la diminuarea diferențelor între viața în detenție și viața în libertate, precum și la dezvoltarea respectului, ca valoare şi însuşire civică de comportament şi convieţuire umană.