Meteorologii au emis o nouă informare de ploi abundente. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până pe 10 iunie, ora 10, vor avea loc manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.