Un taur a scăpat, vineri, de la circul venit pentru a da reprezentații la Botoșani. Puternicul animal a ieșit din perimetrul în care era ținut și a început să fugă pe dealul Sucevei.
Doi angajați ai circului au alergat după el, însă prinderea acestuia a durat câteva zeci de minute. Mai mulți botoșăneni aflați și ei atunci pe dealul din spatele poligonului ACR s-au speriat și au părăsit imediat zona.
Din imagini se vede cât de mult s-a apropiat taurul de strada Sucevei, care la momentul respectiv era foarte aglomerată. O eventuală ieșire acestuia în stradă ar fi putut pune în pericol siguranța rutieră.
Citește și: