Un tânăr a ajuns la spital după ce a încurcat sticla de bere cu o sticlă în care se afla o substanţă corozivă. De loc din Coțușca, bărbatul încerca să curățe, vineri, o prelată.
Și-a luat substanța de curățat lângă el, care se afla într-o sticlă de plastic în care fusese bere, dar și o bere, care era tot într-un recipient de plastic.
Prins cu munca, la un moment dat acesta a pus mâna pe sticla greşită, luând o înghiţitură din substanţa toxică. Pentru că nu se simțea bine și avea arsuri la nivelul gurii şi gâtului, a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale.
La fața locului s-a deplasat o ambulanţă, care l-a transportat la spital.
Tânărul a fost internat pe secţia de reanimare.