Anunţ! Se caută medic pentru poliţiştii din Botoşani. Află detalii despre concurs!

medic de familie, stiri, botosaniCentrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, cu sediul în municipiul Ploiești, Str. Ghimpați nr. 1-3, județul Prahova, organizează concurs pentru ocuparea a 1 post vacant de medic I, specialitatea medicină de familie, prin încadrare directă ca ofițer de poliţie.

Este vorba de un post de medic la Centrul Medical Județean Botoșani – Cabinete medicale de unitate – Poliție. Posturile de medic I sunt prevăzute cu gradul profesional maxim de  subcomisar de poliție.

Condiţii de participare la concurs pentru fiecare categorie de candidaţi

a) să fie absolvent de studii universitare de lungă durată sau studii superioare de licență în domeniul sănătate, specializarea medicină;
b) să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişele posturilor, respectiv:
– să aibă studii de rezidențiat cu obținerea certificatului de confirmare în specialitatea „medicină de familie”, cu excepția:

– medicilor de medicină generală – absolvenți ai facultăţilor de medicină din România, promoţie anterioară anului 2005, care nu au dobândit calificarea de medic specialist, dar au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor  legale în vigoare la data respectivă și care, la data aderării României la Uniunea Europeană, furnizau servicii de asistenţă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

– să dețină certificat de confirmare medic specialist în specialitatea „medicină de familie”, cu excepția prevăzută mai sus;

– să dețină certificat de membru al Colegiului Medicilor, vizat pe anul în curs; asigurare de malpraxis medical;

c) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
d) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
e) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
f) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor în domeniu.

Înscrierea candidaților se va face prin depunerea documentelor necesare, în zilele lucrătoare, începând cu data de 21.05.2019 până la data de 27.05.2019, ora 14.00, la sediul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, din municipiul Ploiești, Str. Ghimpați nr. 1-3, județul Prahova, parter, camera 14 – Secretariat.

Pentru detalii privind bibliografia și documentele necesare înscrierii la concurs doritorii sunt rugați să se prezinte la Sediul Centrului Medical Județean Botoșani în incinta I.P.J. Botoșani sau să ia legătura telefonic cu cms.șef dr. Culicianu Doru tel. 0745105970.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *