Un bărbat din Botoșani a fost rănit într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un camion. Accidentul a avut loc luni seară, pe DN 29, în orașul Salcea. Un bărbat de 52 de ani, din comuna Stulpicani conducea camionul, iar la un moment dat nu a păstrat distanța față de autoturismul Renault care circula în fața sa, condus de Adrian D., de 37 ani, din municipiul Botoșani, intrând în coliziune față- spate cu acesta.
După impact, mașina de Botoșani a fost proiectată în autoturismul marca Volkswagen Sharan, condus de un bărbat de 41 ani, localnic, care semnaliza și era oprit pentru a efectua virajul la stânga pe strada Progresului.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului din Botoșani. Niciunul dintre șoferi nu era băut.