Peste două milioane de români au plecat din ţară, în ultimii ani. Cei mai mulţi au plecat din sate. Primarul unei comune din Botoşani a reuşit să repopuleze o parte dintre casele abandonate. Le-a oferit familiilor tinere din alte părţi ale ţării. Oamenii au venit, atraşi de posibilitatea de a avea o casă. Dar au plecat repede, pentru că nu au găsit locuri de muncă, scrie Digi24.
Urlă vântul în porţi priponite cu doliu… Colo şi colo, dorm case abandonate prin curţi năpădite de buruieni. Zarzării au înflorit şi anul ăsta la streşinile lor, ca altădată. Dar prispele-s goale… Uliţele-s goale, oamenii rari şi împovăraţi de etate. Au venit şi berzele, de pe unde-au fost. Dar… fără copii în ciocuri, cum zice povestea. În ultimul deceniu, Conceşti, partea asta de ţară din Botoşani, unde se agaţă harta în cui, spre Ucraina, a pierdut peste 300 de tineri.
Să nu tragă obloanele peste şcoală şi să nu rămână doar cu bătrânii în comună, autorităţile Conceştiului au căutat, acum trei ani, soluţii de revigorare. Au scos un sfert de milion de lei din buget, au cumpărat câteva case părăsite de la proprietarii plecaţi prin cine ştie ce zări, le-au renovat şi-au anunţat că le dau gratis familiilor tinere şi numeroase dispuse să reînceapă o viaţă nouă.
„Ne-am interesat câte case ar fi disponibile în comuna Conceşti, la asfalt, la drumul principal, câte case ar fi de vânzare. Un număr de 6 – 7 case care ar fi de vânzare. Şi am alocat suma de 250 de mii de lei. Aceasta este una dintre casele care le-am propus-o celor care vor să se mute în comuna noastră. Este o casă cu şase camere. Patru la parter, două la etaj”, spune Costel Nazare, primarul comunei Conceşti, Botoşani.
Primarul şi-a anunţat intenţia… pe Facebook. Aşa a aflat-o şi Nicoleta. Locuia împreună cu copiii, la 30 de kilometri de Conceşti, în casa fratelui său.
căutat numărul de telefon al primarului din Conceşti. L-a găsit, l-a sunat şi a regăsit zâmbetul pierdut printre greutăţi. Reporterii Digi24 au vizitat-o când încă locuia în Mileanca. Au discutat într-o odaie strâmtă, încălzită de-o sobă pe care amenajase locuri de dormit pentru copiii cei mici.
„Când l-am sunat pe domnul primar şi am fost tot în aceeaşi zi şi mi-a arătat casa, vă spun sincer că am început să plâng de bucurie”, spune Nicoleta Asimionesei, localnică .
De trei ani, femeia trăieşte laolaltă cu patru, din cei şase copii, în casa primită de la primăria Conceşti. Până să ajungă aici, a trăit un coşmar perpetuu.
„Mi-am luat copiii şi-am plecat din cauza bătăilor. Nu mai era de stat. Am stat 9 ani cu el aşa, dar nu mai era de stat. Trebuia să-mi iau copiii, să fug prin sat, să mă ascund. Până mi-a pus cuţitul la gât. Când mi-a pus cuţitul la gât, am luat hotărârea şi-am plecat. A rupt o foarfecă din aia mare în două şi o lamă mi-a pus-o la gât şi una la burtă”, afirmă Nicoleta Asimionesei, localnică.
Femeia îşi povesteşte năpasta… Priveşte în gol. Fără lacrimi, fără regrete. S-au acomodat în casa de împrumut. Copiii sunt liniştiţi şi merg la şcoală: unul la liceu, ceilalţi la gimnaziu. Mai are doi, trecuţi de majorat. Au absolvit şcolile şi-au plecat la lucru, în Anglia. Câştigă de cinci ori mai mult ca-n Botoşani, unde au lucrat vremelnic. Şi, din când în când, trimit acasă, la Conceşti, bani şi pachete cu bunătăţuri. Poate şi de aceea, pentru fraţii cei mici şi mai ales pentru mama lor, ei sunt icoana şi modelul… deopotrivă.
Rebeca şi Remus sunt mezinii. Ea e fascinată de jucării şi boboci de raţă. El de lumea virtuală. A descoperit-o pe-un computer donat de primărie. I s-a defectat. De ceva vreme, îşi ţine însă pasiunea trează cu un smartphone vechi.
„Eu mă văd, când o să fiu mare, pe undeva pe la IT. Mi-am deschis un canal Youtube pe care postez episoade aproape zilnic. ( Episoade… Ce fel de episoade?) – Mai mult remix-uri la muzici. Le amplific basul. Mai multe chestii”, povestește Remus.
„Am ajuns aproape la o sută de abonaţi. Am făcut, împreună cu abonaţii mei, 3.300 de vizualizări. Şi încă cresc vizualizările. – (Câţi abonaţi ai?) – 98! (Unde te vezi peste zece ani?) La un calculator profesional, tastând încontinuu. În ţară aici, nu! Nu se câştigă! Asta e… (Vei pleca în străinătate?) – Da! – (De ce?) – Pentru că-n România nu se câştigă, cum se câştigă în alte ţări”, spune Remus.
La trei străzi distanţă, pe deal, după primărie, locuieşte Silviu. Are 16 ani, tot atâtea lipsuri în viaţă ca Remus, dar încă niciun gând de emigrare. A ajuns în Conceşti tot acum trei ani, prin acelaşi proiect local de reîntinerire a comunei. A venit din Vulcan, laolaltă cu mama şi patru fraţi. Tot certurile şi bătăile conjugale i-au alungat din Hunedoara. Au ajuns în Conceşti fără anunţ prealabil. Din cauza asta, primăria i-a cazat o săptămână în grădiniţa comunei. Le-a cumpărat casa asta, cu trei odăi, le-a renovat-o şi le-a repartizat-o pe viaţă. Le place şi sunt liniştiţi.
„Acum ni-i bine, suntem sănătoşi, copiii la şcoală… Fiecare are drumul lui. ( Din ce trăiţi? ) – Ajutor social. Şi complementara, alocaţiile”, mărturisește Claudia Roşu.
De nevoie, Silviu, puştiul acesta slăbuţ, a ajuns stâlpul casei. Sărăcia l-a maturizat forţat. Încearcă să-şi găsească rostul. Merge la şcoală. Dar ca să fie mereu mâncare în casă, munceşte, când îi permite timpul liber, unde găseşte.
De la ei din deal se vede şi casa Brânduşei. Acum doi ani, trăia cu soţul şi copiii în Darabani. La o aruncătură de băţ. N-aveam casa lor, aşa că şi-au încercat norocul la Conceşti. Primarul i-a primit şi pe ei în comunitate. Le-a dat cheile casei acestea mărunte, cu două camere, şi… i-a lăsat cu viaţa lor. Între timp, bărbatul femeii a plecat în lume, să câştige bani. Ea a rămas să se îngrijească de copii. Cinci are: patru fete şi-un băiat.
„Cum e aici? – Bine! Totul e ok. Oamenii sunt… Consătenii sunt de treabă. ( Cum vă înţelegeţi cu vecinii?) – Bine! N-am avut probleme cu nimeni. Oameni de treabă. Am ajutor social, alocaţia şi mai lucrează soţul. (Unde lucrează?) Acum e plecat. În afară e dus. (Unde? În ce ţară?) – În Belgia e dus”, spune Brânduşa Budeanu, localnică.
În curte mai e o casă cu etaj. Primăria a repartizat-o unei familii cu opt copii, din Hârlău. Pariul a fost însă necâştigător. Au distrus lucruri, au transformat odaia de la etaj în hulubar şi când s-au plictisit au plecat.
Dezastrul lăsat în urmă de familia din Hârlău a cam făcut ocolul comunei. Localnicii nu prea mai văd cu ochi buni proiectul.
Proiectul de întinerire al Conceştiului a luat pauză. Primăria nu mai are bani. Nu mai cumpără case, nu mai invită străini în comunitate. Reţeta a dat, oarecum roade. Comuna s-a ales cu peste 60 de copii şi adolescenţi. Datorită lor, şcoala nu a intrat în criză de elevi şi n-a fost obligată să înfiinţeze clase simultane.
Deocamdată e bine. Planul nu garantează însă şi reîntinerirea comunei pe termen lung. La Conceşti nu sunt locuri de muncă, iar la Darabani, în cel mai apropiat oraş, serviciile plătite decent sunt rare. Când cresc şi devin independenţi, copiii şi adolescenţii Botoşaniului nu mai vor să lucreze pe doi poli. Au acces la informaţie. Pentru munci corect prestate, aşteaptă salarii corect plătite. Sunt loiali filosofiei acestea. Şi pentru un trai bun părăsesc comunităţile sărace fără regrete. Că place sau ba, statistic, aceasta-i calea pe care-o aleg, an de an, peste 250 de mii de români.
