Gellu Dorian a luat premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania Iasi

Filiala din Iasi a Uniunii Scriitorilor din Romania a acordat, miercuri, premii pentru cele mai bune lucrari din 2009. Premiul pentru poezie i-a revenit poetului botosanean Gellu Dorian, pentru volumul "Alungind tristetea, ca Paganini", aparut la Editura Brumar din Timisoara.

Premiul pentru proza i-a revenit lui Dan Lungu pentru cartea "Cum sa uiti o femeie", aparuta la Editura Polirom.

Premiul pentru Opera Omnia i-a fost acordat profesorului Alexandru Calinescu, director al Bibliotecii Centrale Universitare, iar doua premii de excelenta au revenit scriitorilor Nicolae Sava si Adi Cristi.

De asemenea, Florin Faifer a obtinut premiul pentru critica si istorie literara cu volumul "Dramaturgi romani", publicat de Editura Universitatii "Cuza". Acelasi premiu i-a fost acordat si lui Constantin Coroiu, pentru opera "Lecturi subiective".

Liviu Pendefunda a fost premiat la sectiunea "eseu si hermeneutica", pentru volumul "Al treielea clopot", aparut la Editura "Timpul".

Dan Dobos a fost premiat la sectiunea "traduceri, editii de specialitate", datorita volumului "Tunele 3- In cadere libera", scos de Editura Corint Junior Bucuresti.

Premii speciale au primit si Valentin Talpalaru (premiul "Cezar Ivanescu" pentru volumul "Ultimul vorbitor de umbra") si Carmeliei Leonte (premiul "Mihail Ursachi" pentru cartea "Gratia viespilor").

Juriul a fost format din scriitorii Constantin Dram (presedinte), Lucian Alecsa, Marius Chelaru, Nichita Danilov si Nicolae Sava.

cartoane_castilio_.jpg