Bugetul municipiului Botoșani va fi aprobat săptămâna viitoare. Primarul a anunțat investiții pe mai multe străzi

Bugetul municipiului Botoșani pe anul 2019 va fi aprobat în ședința de Consiliu Local din 24 aprilie. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că față de alți ani a avut o problemă deosebită în construirea bugetului, și asta pentru că veniturile pe care le poate realiza primăria, atât la partea de funcționare cât și la dezvoltare, sunt 120 milioane lei și numai pentru partea de funcționare a primăriei s-au cerut de la servicii și instituții din subordine 172 milioane lei.

De asemenea, la dezvoltare sunt la dispoziție doar 16 milioane lei iar solicitările au fost de 53 milioane lei.

A trebuit să ne încadrăm în cei 16 milioane lei de la dezvoltare. Trebuie să ne facem un buget rotund, să nu mergem pe un buget pe pierdere și ne-am închis bugetul doar cu un deficit de un milion și ceva de lei de la 114 milioane lei la 116 milioane lei la partea de funcționare, având grijă ca acele capitole importante să ne rămână în buget, pentru că sunt mulți care așteaptă de la primărie intervenții și bani. Drept urmare ne-au rămas în buget și pentru asociații și organizații neguvernamentale și pentru lăcașurile de cult, o sumă comparativ cu anul trecut”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

La partea de dezvoltare se va interveni în școli, dar și la cele două spitale din subordine , iar la străzi reprezentanții primăriei iau în calcul lucrări de modernizăre pe șapte străzi, pe lângă cele patru care sunt în lucru.

La străzi, patru sunt în lucru: două efectiv și două semnăm ordinul de începere a lucrărilor. Pe lângă Bolintineanu și Ana Ipătescu, vom semna pentru săptămâna viitoare pentru drumul Tătarilor și Crinilor  și mai avem în plan încă șapte străzi pentru anul 2019: Vâlcelei, Izvoarelor, Iuliu Maniu, Popăuți, Hasnaș, Caragiale, Mărăști și Muncel. Vom avea trei extinderi de gaz în zone unde nu există. Avem 27 de poziții la biserici, continuăm lucrările de utilități la ANL și locuințele sociale, începem o creșă. Semnăm ordinul de începere a lucrărilor la teatru”, a mai spus primarul.

Acesta a anunțat totodată că s-a trecut de prima etapă de evaluare a proiectelor transfrontaliere iar pe relația cu Moldova sunt trei proiecte aprobate iar cu Ucraian două proiecte aprobate, iar în derulare mai sunt și alte proiecte cu fonduri europene..

Sunt în total proiecte de peste 70 milioane  euro. Noi avem la dispoziție 16 milioane, în condițiile o singură stradă banală costă 7 milioane lei, cum este Drumul Tătarilor. Am putea face două străzi jumătate cu baniii de la dezvoltare dacă nu am avea posibilitatea de a acesa fonduri europene și a face aceste proiecte bine”, a adăugat primarul.

Anul acesta municipalitatea va contribui cu nu mai puțin de 30 milioane lei la subvențiile pentru termie, transport local și instituții de cultură.

 

One thought on “Bugetul municipiului Botoșani va fi aprobat săptămâna viitoare. Primarul a anunțat investiții pe mai multe străzi

  1. Bolintineanu și Ana Ipătescu :), adică nici jumătate de km în total. Cele mai scurte străzi din oraș:) Intre timp, pe Primăverii e ca în Siria. Ar trebui facut satul Primăverii, că sa aibă motiv să nu o repare. Sa ne ceară și rovinietă cand trecem pe acolo :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *