Compania B. Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse medicale la nivel mondial, inaugurează cel de-al doilea centru de dializă din județul Botoșani, în municipiul Dorohoi, în urma unei investiții de 1.5 milioane de euro.
Aparatele de dializă Dialog+ dotate cu tehnologie Adimea pentru măsurarea în timp real a eKt/V și sistemul de culegere și interpretare automată a datelor de tratament Nexadia Monitor 2.0 sunt doar câteva dintre tehnologiile moderne disponibile la acest centru. În prezent, centrul are 31 de angajați iar capacitatea maximă de tratament la inaugurare este de 138 de pacienți, existând posibilitatea de extindere.
„Decizia de a deschide acest centru la Dorohoi este în concordanță cu obiectivele B. Braun în România de a continua diversificarea portofoliului de produse și servicii medicale disponibile în prezent pe piața locală. După ce în luna mai a anului trecut am început lucrările la cea mai mare investiție greenfield a companiei în România, în județul Timiș, astăzi marcăm finalizarea unei alte investiții, de această dată în județul Botoșani. Odată cu deschiderea centrului nostru din Dorohoi, dorim să venim în sprijinul pacienților dializați din zonă prin reducerea semnificativă a timpului dedicat transferului către ședințele de tratament și prin sporirea accesului la tratament de dializă la cele mai înalte standarde pentru noii pacienți diagnosticați cu insuficiență renală cronică. Un număr de 84 de pacienți din orașul Dorohoi și din zonele limitrofe beneficiază deja de tratament în centrul nostru.”, a declarat Gheorghe Bulat, director general, B. Braun România.
Centrul de dializă din Dorohoi se alătură celor 12 unități operate de B. Braun pe piața locală, specializate în furnizarea de servicii de dializă și care tratează aproximativ 1600 de pacienți suferind de insuficiență renală cronică.