Elicopterul SMURD a ajuns, vineri după-amiază, în județul Botoșani pentru a prelua un bărbat cu afecțiuni neurologice. Ambulanța aeriană a aterizat pe Stadionul Municipal din Dorohoi, de unde a preluat un bărbat de 64 de ani.
Acesta a fost internat la Spitalul Municipal Dorohoi, însă, pentru că starea de sănătate a acestuia se agrava, cadrele medicale de aici au cerut sprijinul elicopterului SMURD pentru a transfera pacientul la Clinica de Neurochirurgie din Iași.