Părinții Andei Dănăilă, fata de 22 de ani, care a murit în aprilie 2016 la Darabani, într-un accident rutier, sunt revoltați de pedepsele dictate de instanță pentru cei vinovați.
Emil Bujor și Florin Stănescu au fost pedepsiți la opt ani, șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, iar părinții tinerei susțin că este o pedeapsă prea mică pentru o viață de om.
Anișoara și Giovani Dănăilă sunt nemulțumiți de decizia instanței și nu vor să se oprească aici. Mai ales că și băiatul lor are probleme medicale în urma accidentului.
„Domnule judecător, dumneata ai copii? […] Copilul meu nu a fost un cățel. Copiii mei nu au fost niște pisici să mi-i calce în mijlocul drumului. Unde e dreptatea?[…] A ucis un om și a primit opt ani de zile. Pentru cursă ilegală i s-au dat două luni de zile. […] Împușcați-mă! Nu mai vrem. Am un copil acasă necăjit, în placă, cu șurub, un copil cu capacitatea de muncă redusă cu 40%. Ăsta copil ce fac cu el în viață? […] Îmi dai 500 de milioane, mie nu imi trebuie bani! Copilul meu are viața înainte. Pune-te în pielea mea, domnule judecător. […] Împușcați-ne și pe noi că degeaba mai suntem. Ce fac fără Anda?”, este mesajul emoționant transmis de mama Andei.
Tragedia a avut loc pe 30 aprilie 2016, când cei doi șoferi au urcat băuți la volan și s-au apucat de făcut întrecere cu mașinile pe o stradă intens circulată din Darabani. S-au izbit cu putere unul în altul în goana lor, apoi autoturismul lui Florin Stănescu s-a izbit în mașina condusă de Anda, care venea din sens opus.