Trei unități de învățământ botoșănene sunt ținta unor controale ale Inspectoratului Școlar Județean.
Începând de pe 25 martie și până pe 29 martie are loc o inspecție generală la Școala Românești, urmând ca de săptămâna viitoare, verificările să înceapă la Școala Generală Adășeni.
Ultima școală care va fi verificată de inspectorii școlari este Școala 2 Dimăcheni.
Inspectorii școlari vor evalua câteva arii tematice, respectiv managementul școlar, managementul calității, modul de aplicare a curriculumului național, activitatea personalului didactic și nedidactic din școală, nivelul performanțelor legate de elevi, relația școlii cu părinți și comunitatea locală precum și atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează școala, potrivit reprezentanților IȘJ.