Un tânăr din municipiul Botoșani a fost arestat, joi, după ce și-a înjunghiat vecinul. Agresiunea a avut loc, miercuri, în scara unui bloc din Botoșani, în urma unor divergențe între un tânăr de 27 de ani și un vecin de-al său.
Pe fondul conflictului, agresorul Alin Petru Grumeza a luat un cuțit și și-a tăiat vecinul în zona gâtului. Ulterior, acesta a fost reținut de poliție, sub privirile vecinilor săi, care s-au manifestat revoltați de gestul făcut de acesta.
Dus în fața judecătorilor, agresorul a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor.
Victima a fost dusă la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
One thought on “VIDEO Imagini cu botoșăneanul capturat de polițiști după ce și-a înjunghiat vecinul. Localnicii din bloc, revoltați de gestul său”