Sute de persoane cu deficienţe de auz din judeţul Botoşani beneficiază doar de un singur interpret care să medieze relaţia acestora cu autorităţile şi instituţiile publice. Reprezentanţii asociaţiei surzilor spun că situaţia este şi mai problematică în mediul rural.
În judeţul Botoşani persoanele cu deficienţe grave de auz sunt condamnate de multe ori la tăcere. Pentru peste 500 de oameni cu probleme auditive serioase, în special surdo-muţi, nu există decât un singur interpret autorizat în limbaj mimico-gestual pentru a-i ajuta să comunice eficienţi cu reprezentanţii instituţiilor. De fapt este şi singurul din tot judeţul. În aceste condiţii, există riscul neînţelegerilor, al izolării sau pur şi simplu al dependeţei.
Unde-i lege este şi tocmeală
Conform legii 448, articolul 69, autorităţile locale şi instituţiile publice în general au obligaţia de a asigura servicii de interpretare în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz. Cu toate acestea în judeţul Botoşani, spune Daniel Hliban, preşedintele Asociţiei Naţionale a Surzilor, filialala Botoşani, la nivelul întregului judeţ nu există decât un singur interpret autorizat pentru câteva sute de persoane cu deficienţe grave de auz. ”La nivelul judeţului Botoşani nu este decât un singur interpret autorizat în limbaj mimico-gestual în condiţiile în care noi avem peste 200 de membri înscrişi în asociaţia noastră iar ca numărul de persoane cu deficienţe de auz care avea nevoie de un interpret undeva în jur la 500”, spune Daniel Hliban.
Există o singură variantă la contractarea unui interpret şi anume achiziţionarea unui soft care presupune totuşi un nivel aneveoios de comunicare între persoana cu deficienţe şi autorităţi. ”Avem o aplicaţie, un soft care încearcă să vină în sprijinul persoanelor cu deficienţe de auz. În sensul în care face o conexiune video între persoana surdă şi reprezentantul unei autorităţi fără a fi necesară prezenţa fizică a unui interpret. Prin intermediul imaginilor persoana surdă comunică mesajul pe care vrea să-l transmită reprezentantului acelei autorităţi. Noi primim mesajul, îl traducem verbal, îl transmitem reprezentanţilor instituţiilor şi invers din limbajul vorbit traducem după aceea prin intermediul imaginilor răspunsul către persoana cu deficienţe de auz.”, spune Daniel Hliban.
Doar câteva instituţii au asigura acest soft. Majoritatea celor cu deficienţe de auz sunt însă din mediul rural, iar acolo primăriile nu şi-au dat silinţa să respecte legea în acest sens şi să apeleze la o soluţie. ”Avem contracte de colaborare cu Primăria Botoşani, cu DGASPC, cu Spitalul Mavromati, Judecătoria, Poliţia, Penitenciarul. În schimb la nivelul comunelor, unde avem foarte mulţi membrii avem reticenţă din partea autorităţilor locale.”, adaugă Hliban.
O viaţă anevoioasă presărată de neînţelegeri
Fără un interpret care să uşureze comunicarea cu reprezentanţii instituţiilor, persoanele cu deficienţe de auz trebuie să apeleze în cel mai bun caz la acel soft, care presupune un timp îndelungat de formularea a cererii şi de primire a răspunsului. La prima vedere, scrisul ar fi o soluţie la îndemână. Preşedintele Asociaţiei Surzilor spune că şi acolo există o problemă. Vocabularul mimico-gestual nu este la fel de bogat ca cel al persoanelor obişnuite.
” Dacă vorbim de exemplu despre semnarea unui contract la un notariat, de exemplu. Limbajul mimico-gestual şi comunicarea în general cu persoanele cu deficienţe de auz este diferită de cea a persoanelor care vorbesc normal ca să spunem aşa. Asta înseamnă că poate fi foarte uşor înţeles greşit, mesajul scris. Nu este dejuns doar să citească un contract şi ei să înţeleagă mesajul acelui contract şi să semneze în cunoştinţă de cauză. Sub nicio formă.”, spune Daniel Hliban. De aceea multe persoane cu deficienţe de auz mai ales din mediul rural sunt dependenţi de rude care reuşesc să traducă într-un fel sau altul sau pur şi simplu trăiesc în tăcere.
Sursa: adevarul
