Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi luni de către o femeie de 50 de ani cu privire la faptul că în noaptea de 24 spre 25 februarie, persoane necunoscute au pătruns fără drept într-un spaţiu aparţinând asociaţiei de proprietari pe care o reprezintă, de unde au sustras diverse bunuri.
Prejudiciul creat a fost estimat la suma de 600 de lei.
În urma activităţilor investigative efectuate de poliţişti, autorul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat de 67 de ani din municipiul Botoşani iar bunurile sustrase au fost găsite în subsolul blocului unde locuieşte.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.