Toate unitățile de învățământ în care se va desfășura activitatea clasei pregătitoare, în anul școlar 2019-2020 din județul Botoșani, vor organiza „Ziua porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și informarea familiilor privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unității de învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare, reprezentanți ai părinților elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul școlar 2018 – 2019, precum și alte persoane desemnate de conducerea unității de învățământ.
„Ziua porților deschise” la nivelul unităților de învățământ din județul Botoșani a fost stabilită de către Comisia Județeană de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru data de 02.03.2019, orele 09.00 – 17.00, potrivit Inspectoratului Școlar Județean.