Situația agenților economici care au licitat în urmă cu patru ani pentru spații comerciale la Parcul de agrement Cornișa va fi decisă de la nivel central. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a purtat, săptămâna aceasta, discuții cu reprezentanții ADR Nord-Est și cei ai Autorității de Management POR (AMPOR) din cadrul Ministerului Dezvoltării pentru a obține o derogare la contractul de finanțare care stipulează că spațiile din parc nu trebuie să fie atribuite către terți.
Edilul municipiului susține că situația este una generală în țară și că decizia finală va fi una unitară.
”Am informat pe toți cei care sunt importanți ca și actori în acest joc, AMPOR, discuțiile au fost și cu cei de la ADR Nord-Est și nu suntem singurii într-o situație de aceasta. La Craiova este o situație similară, iar Ministerul Dezvoltării și AMPOR vor da o soluție pentru toată lumea , probabil va fi transcris într-un act adițional la contract”, a spus Flutur.
Primarul municipiului Botoșani susține că restricția ar fi fost doar dacă fondurile primite de la UE ar fi fost în procent de 98%, ori fondurile cele mai multe la investiția de la Cornișa au fost ale municipalității.
”Va fi acces pentru toată lumea. Agrement nu înseamnă nu numai plimbat sau înotat. Agrement înseamnă a servi o apă și o cafea sau să mănânce ceva. Dacă ar fi fost un proiect cu 98% fonduri UE și doar 2% ale noastre cum a fost pietonalul, se putea lua în discuție această problemă, care apare într-un contract de altfel. Dar fiind un proiect unde noi am pus mai mult de jumătate, se va regla. Își doresc să trateze în mod unitar această problemă, că nu este numai Botoșaniul. Va fi o decizie unitară, pe care o așteptăm”, a precizat Flutur.
Șase agenți economici au luat spații la Cornișa pentru activități alimentare.