Manifestările dedicate sărbătoririi “Sfântului M. Mc. Gheorghe” Patronului Spiritual al municipiului Botoşani, cât şi a Zilelor municipiului Botoşani vor fi amânate anul acesta. Și asta pentru că 23 aprilie pică în Săptămâna patimilor de dinaintea Paștelui, iar slujba dedicată Sfântului Gheorghe va fi oficiată a doua zi de Paște.
”Tot timpul, când sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade în Săptămâna patimilor, slujba se oficiază a doua zi de Paște”, declarat preotul Grigore Diaconu.
Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement, Eugen Țurcanu, spune că o soluție ar fi ca fondurile pentru Zilele orașului să fie folosite pentru inaugurarea Parcului Cornișa.
”Biserica ortodoxă a dat anul acesta o derogare să se sărbătoreasc Sf. Gheorghe a doua zi de Paște. Am putea cu fondurile care se doreau a fi alocate pentru Zilele orașului să le aducem aici și să facem o inaugurare undeva în luna mai”, a menționat Țurcanu.