Trei bărbați au fost reținuți, vineri, de polițiștii botoșăneni în urma unor percheziții. Potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani, având în vedere cercetările ce se efectuează în trei dosare penale întocmite sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au organizat pe raza municipiului Botoşani o acţiune având drept scop identificarea, depistarea şi prinderea persoanelor bănuite de comiterea de furturi din buzunare.
Cu ocazia activităţilor au fost puse în executare un număr de 3 mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 37 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor sus menţionate.
Din cercetări a rezultat faptul că în luna ianuarie a.c, aceştia au sustras de la două femei de 32, respectiv 50 de ani, precum şi de la un minor de 17 ani, telefoane mobile, în timp ce victimele se deplasau în calitate de pietoni pe diferite străzi din municipiul Botoşani.
În urma percheziţiilor efectuate la locaţiile vizate, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, cinci telefoane mobile ce prezintă interes pentru cauză.
Totodată, faţă de cei trei bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de mâine aceştia să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.