Șoferul implicat în accidentul mortal de joi seară de pe drumul european E58 susține că a încercat să îl evite pe bărbatul care i-a ieșit în față pe carosabil, însă nu a reușit. Bărbatul din Suceava, care conducea un Ford Transit, era marcat de moartea botoșăneanului, asistând în permanență la manevrele de resuscitare, cu speranța că victima accidentului va trăi.
„L-am văzut foarte târziu. Am încercat să îl evit, dar nu am reușit. Am tras stânga, dar l-am lovit cu partea din dreapta”, spune Ciprian Coman.
Accidentul este pus și pe seama luminii slabe din localitate. În ciuda stâlpilor de iluminat, becurile nu erau aprinde la ora producerii accidentului.
Vă reamintim că botoșăneanul de 63 de ani, Mihai Talpiz, a fost lovit de mașină în timp ce mergea pe partea carosabilă. El a fost resuscitat aproape o oră, însă leziunile suferite, la cap și în zona toracică, au făcut ca el să nu poată fi salvat.
FOTO Tragedie! Un bărbat din Botoșani a fost accidentat mortal de o mașină