Încă o comună din județul Botoșani a demarat procedurile pentru asfaltarea drumurile comunale și sătești, pentru care dispune de 4,08 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Cu fonduri guvernamentale, comuna Dobârceni va moderniza 4,9 kilometri de drumuri din satele Dobârceni, Brăteni, Cișmănești și Murguța.
Primăria Dobârceni a lansat licitația publică pentru desemnarea firmei care va face atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 6 februarie.