Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Legii 31/1990 privind societăţilor comerciale, astfel încât formularea unei opoziţii să nu mai aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării, iar hotărârea pronunţată asupra opoziţiei să fie supusă numai recursului.
„Prin acest act normativ a fost înlăturat caracterul suspensiv de drept al opoziţiei. S-a mers pe ideea conservării drepturilor creditorului, în sensul că, în mod obligatoriu, societatea debitoare care urmează să fuzioneze sau să se dividă trebuie să constituie garanţii adecvate pentru creditori, astfel încât aceşţia să fie satisfăcuţi în drepturile lor şi să aibă garanţia că pe viitor îşi vor recupera creanţele de la viitoarea societate” a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica.
De asemenea, în situaţia în care societatea debitoare refuză să constituie aceste garanţii, judecătorul, de îndată şi cu precădere, va declara creanţa creditorului care nu este încă exigibilă, ca fiind una exigibilă şi se va merge pe procedura executării silite, a precizat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei.
Aceste schimbări pornesc de la premisa că fuziunea şi divizarea pot constitui soluţii de reorganizare esenţiale, de natură să eficientizeze activitatea societăţilor comerciale, în condiţiile în care, în prezent, procedurile sunt îndelungate şi greoaie. “Din verificările care au fost făcute la nivelul Instanţelor de judecată s-a constat că de multe ori procesele durează un an, doi, trei, patru ani, situaţie în care fuziunea sau divizarea, care sunt recunoscute ca soluţii pentru reoganizere, erau oprite”, a afirmat secretarul de stat Alina Bica. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care modifică Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale a avut ca model reglementările în materie practicate de Belgia.