Un accident soldat cu rănirea a patru tineri a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe drumul național care leagă Botoșaniul de Bucecea. Pe raza localității Călinești, șoferul unui autoturism Volkswagen Golf, Petru Bogdan Butnariuc, din Călinești- Bucecea, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit de pe carosabil, a rupt un gard din plasă și s-a răsturnat pe câmp.
Tânărul de 20 de ani aflat la volan, dar și alți trei tineri au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Printre victime se afla și proprietarul mașinii, care nu a condus din cauză că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Mașina a fost puternic avariată, ea fiind scoasă cu ajutorul unei platforme de la firma de tractări SOS.