O femeie de 39 de ani din judeţul Iaşi a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, după ce înjunghiat-o pe amanta concubinului ei. Mariana Amariei a beneficiat de o reducere de pedeapsă faţă de sentinţa stabilită de prima instanţă după ce Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în favoarea sa, că a fost provocată.
Potrivit motivării primei instanţe, fapta comisă de Amariei a avut loc pe 28 ianuarie 2018. La acel moment, femeia avea o relaţie de concubinaj cu un bărbat, având o relaţie bună şi cu cea pe care avea să o înjunghie. În ziua agresiunii, amanta victimă a consumat alcool chiar împreună cu viitoarea agresoare, Mariana Amariei, şi cu concubinul ei.
Spre seară, cei doi amanţi au ajuns la casa bărbatului, în timp ce Mariana Amariei a mers la un magazin. În scurt timp, agresoarea a ajuns şi ea la domiciliu, şi i-a găsit pe cei doi chiar în timp ce se pregăteau să întreţină raporturi sexuale. Nervoasă, Amariei a luat un cuţit şi a înjunghiat-o pe amanta concubinului ei. Victima a fost transportată la spital şi a fost salvată de medici, însă procurorii au concluzionat că viaţa i-a fost pusă în pericol.
Sursa: Ziarul de Iași