Prefectul Cristian Roman intenţionează să dispună un audit în cazul tuturor donaţiilor venite pentru sinistraţii din judeţul Botoşani şi gestionate prin intermediul Instituţiei Prefectului. Şapte depozite au fost înfiinţate la nivelul judeţului pentru adăpostirea tuturor materialelor şi produselor venite din sponsorizări pentru familiile sinistrate. Potrivit prefectului, la finalul refacerii şi reconstrucţiei tuturor caselor sinistraţilor va dispune un audit despre modul în care au fost gestionate donaţiile. "Dacă se constată nereguli, acestea să fie îndreptate, pe loc sau prin acţiunile noastre ulterioare. Eu oricum am cerut primarilor să îmi facă o raportare pentru toate ajutoarele primite. O perioadă mi-au trimis, însă au încetat să mai facă asta”, a declarat prefectul judeţului. Acţiunea este cu atât mai necesară cu cât deja organele de poliţie au demarat o anchetă în cazul ajutoarelor gestionate direct de primăriile unde au fost inundaţii, în special în Dorohoi, şi unde există suspiciuni că produsele donate au fost comercializate sau chiar au dispărut.
|