Adolescenta ajutata de pompieri sa intre in casa

O tânără de 14 ani, încuiată afară din neatenţie de fratele său mai mic a fost ajutată de pompieri să intre în casa părintească. Ajunsă acasă puţin înainte de miezul nopţii trecute, adolescenta a realizat că nu poate intra în apartamentul unde locuieşte cu familia sa, situat la etajul IV al unui bloc de pe strada Parcul Tineretului. Mai mult, fratele său mai mic, deşi se afla în casă, nu îi răspundea la uşă. Speriată că i s-ar fi putut întâmpla ceva rău, tânăra a solicitat sprijinul pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la faţa locului şi cu ajutorul unei autoscări a urcat până la nivelul etajului IV. Unul dintre pompieri a deschis forţat geamul la dormitor şi a intrat în apartament. Baiatul de 8 ani a fost găsit dormind. Împreună cu pompierii, a deschis uşa surorii lui.