Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, poliţiştii locali desfășoară zilnic acțiuni pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi cazarea acestora în spaţiul special amenajat de Primăria Municipiului Botoșani, respectiv în incinta Școlii nr. 3.
În acest sens, în perioada 24-29 noiembrie 2018, au fost identificate nouă persoane în diferite locații- gara din municipiul Botoșani, platforme pentru colectarea deșeurilor – str. Viilor nr. 1, str. Primăverii, str. Octav Băncilă nr. 8.
De asemenea, s-a intervenit și la solicitarea cetățenilor, care au sesizat căderea unor persoane pe trotuar, prezentând o stare de sănătate precară. În toate situațiile, a fost solicitat sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță, pentru acordarea de îngrijiri, ulterior fiind transportați la centrul temporar din str. Tudor Vladimirescu – Școala nr. 3.
”În cazul persoanelor care au refuzat internarea, polițiștii locali au monitorizat permanent locațiile în care acestea se adăposteau. De altfel, botoșănenii care doresc să vină în sprijinul polițiștilor locali, pot apela la nr. de telefon 0231/513 100, atunci când observă persoane din categoria celor defavorizate, care stau în scări de bloc sau în alte locații improvizate, pentru a fi dirijat un echipaj de Poliție Locală cu scopul conducerii acestora la Centrul temporar”, se precizează într-un comunicat al Poliției Locale.