Seri de audiții muzicale, ”Night Music” , la Biblioteca Județeană

biblioteca judeteana (1)Serile de audiții muzicale, lansate în luna octombrie sub titulatura  ”Night Music” continua la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani cu un nou eveniment, în data de 07 decembrie 2018. Promovând drept slogan o afirmație pe cât de tranșantă pe atât de adevărată: „Noi nu suntem artiști, dar fără noi artiștii nu au sens!”, organizatorii își propun să atragă atenția asupra necesității formării unor consumatori avizați de artă și să contribuie la educația estetică a acestor consumatori, care să intuiască ușor valorile și să facă necesarele diferențe între valoare și diletantism artistic.

like facebook, stiri, botosaniCu alte cuvinte, audițiile muzicale oferite sub tutela bibliotecii județene își propun să creeze un loc unde gusturile pentru diverse genuri muzicale să se întâlnească, unde informațiile individuale despre muzică să fie împărtășite cu alți pasionați ai domeniului, iar publicul să poată găsi o muzică de calitate. Servind rolului său educativ și formativ, biblioteca pune la dispoziție, în sala Fondului Documentar Eminescu, condiții foarte bune pentru audiții la un nivel de calitate ridicat.

În data de 7 decembrie se vor audia un concert al trupei Deep Purple, din ianuarie 1974 și un alt concert al duetului Winton Marsalis – Eric Clapton, din sept. 2011. Audiția va începe în jurul orei 18.00 și va dura cca. 2 ore. Cum numărul de locuri este limitat, recomandăm să vă anunțați prezența din timp la numărul de telefon 0728177100, persoană de contact Iulian Moldovanu. Programul finalului de an al serilor de muzică desfășurate sub titlul „NIGHT MUSIC” mai cuprind un eveniment în data de 21 decembrie. Pentru detaliile acelei întâlniri vă invităm să urmăriți afișele și știrile evenimentului, în primul rând pe situl bibliotecii: bibliotecabotosani.ro.

Originalitatea serilor muzicale de la bibliotecă constă în aceea că aici publicul este invitat să fie unul activ, în sensul că poate alege și solicita orice piese muzicale, indiferent de gen, perioadă sau stil, poate comenta și analiza între momentele de audiție, valoarea piesei ascultate așa cum o simte el și cum poate el să exprime această apreciere și, de ce nu?…, poate fredona piesa fără să-și facă griji că deranjează. E foarte probabil ca în timp să se organizeze chiar deplasări în grup la evenimente muzicale majore din țară, pentru că… nu-i așa?, pasiunea naște întâmplări frumoase, potrivit unui comunicat al Bibliotecii Județene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *