Tânăra din Botoșani, care sparge topurile muzicale din România hit-urile sale, a declarat, în cadrul unui interviu, că nu a făcut lecții de canto niciodată.
Este vorba despre Ioana Ignat, tânăra care succes în domeniul muzical, având colaborări cu artiști renumiți.
„Nu am făcut deloc canto. Adică am făcut două ședințe când eram mai mică. Atunci am învățat să respir și de atunci chiar știu. M-a ajutat chestia aia. Am învățat singură, de pe internet, de la „prietenele” mele, Whitney Houston, Mariah Carey. […] Am fumat, am fumat foarte mult. Am fumat de când eram mică și m-am lăsat de țigări”, este declarația făcută de artista din Botoșani pentru jurnalista Diana Pârvu.
Ea a povestit că s-a lăsat de țigări în februarie, anul acesta, pentru că a considerat că nu poate face performanță în muzică dacă este legată de o „chestie atât de dăunătoare și am renunțat și la alcool, mai beau vin de casă”.
În clasa a V-a a chiulit de la școală pentru a merge să se înscrie la Palatul Copiilor, iar din clasa a X-a a început să cânte la evenimente: nunți, botezuri.
Ioana a declarat că a avut nota 2 la purtate în școală.
„Am avut doi la purtare…nu este bine așa”, a spus tânăra.
Aceasta a participat la Vocea României, în urmă cu câțiva ani, dar nu a reușit să întoarcă niciun scaun, jurații nefiind convinși de talentul său. În 2016, însă, și-a încercat din nou norocul și a reușit să treacă mai departe, în echipa lui Marius Moga.
Ioana Ignat a povestit că provine dintr-o familie modestă, cu șase copii, iar toți banii pe care îi făcea la nunți îi dădea părinților săi.
Botoșăneanca este de părere că în momentul în care îți dorești cu adevărat să ajungi undeva trebuie să faci multe sacrificii.