Directorul de la Drumuri Naționale, luat la rost de prefect pentru modul cum a acționat pe drumul Botoșani-Flamânzi: Am fost pe drumul acela și am văzut că arăta jalnic. Erau blocaje, oameni nemulțumiți. Consider că nu ați gestionat bine situația

comitet situatii urgentaPrefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, s-a declarat nemulțumit luni, în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, de modul cum au acționat drumarii de la Secția Drumuri Naționale pe drumurile din județ. Acesta l-a apostrofat pe directorul SDN Botoșani, Viorel Zacrețchi, spunând că două drumuri erau ”jalnice”, respectiv cel care duce spre Iași, dar și drumul Botoșani-Dorohoi.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut referire și la accidentul mortal care a avut loc în zona Zăicești, spunând că traficul a fost blocat cel puțin o oră în zonă și că pe drum era zăpadă.

like facebook, stiri, botosaniȘoseaua era plină de zăpadă, cel puțin 5 cm de zăpadă pe șosea. De asemenea, traficul era blocat în trei locuri: o dată la ieșirea din Botoșani, în pădure la Zăicești, după aia în zona unde a avut loc accidentul și după aia în zona pantei de la Buda. Domnule director, ce explicații dați cetățenilor care au stat în trafic cel puțin o oră blocați? Până la urma urmei, cetățenii au pretenția la autoritățile locale să-și facă treaba pentru care suntem plătiți. Consider că nu ați gestionat bine până acum situația. Nu se poate ca pe un un tronson de 40 de km Dorohoi-Botoșani să nu aveți niciun utilaj și pe un tronson de încă 40 km , de la Botoșani până la Flămânzi să nu aveți decât un singur utilaj și ala care a trecut o dată la trei ore. Pe aceste două drumuri am circulat. Nu știu cum sunt celelalte. Probabil o să sune cetățenii la prefectură să ne transmită nemulțumirile lor”, a spus Dan Șlincu.

Directorul SDN Botoșani a explicat că utilajele au acționat pe drumuri, însă zăpada s-a pus imediat înapoi și că blocajele s-au făcut și datorită unor mașini echipate cu cauciucuri de vară.

”Am în acțiune 14 utilaje, din care 11 prestatorul și trei ale noastre. De dimineață acționăm non-stop. Pe fiecare traseu, în special astăzi, am scos șefii de sectoare, care au în administrare două-trei drumuri, plus șefii de districte și îi coordonează. Fiecare utilaj are un GPS și  vedem unde este, cât stă și dacă își face treaba. Pe drumul Botoșani -Frumușica , la 4.30 a ieșit utilajul , la 7.40 după ce a parcurs drumul dus-întors s-a întors în bază să încarce sare. Utilajul respectiv încarcă 10 tone. Le-am spus clar că întâi acționăm în pante și rampe, după aceia acționăm în aliniament. La 7.50 a plecat din nou pe sector și s-a întors la 11.50, a intrat în bază. La 12.05 a ieșit un alt utilaj. Au fost multe mașini cu cauciucuri de vară și dacă unul patinează în pantă, se blochează drumul”, a spus Viorel Zacrețchi.

Răspunsul nu l-a mulțumit pe prefect, care i-a spus că în condițiile în care treaba merge așa, nu poate să lucreze cu el.

Utilajele puteau să meargă cu lama sus. Dacă dvs. îi monitorizați doar prin GPS…Așa explicații puteți să îmi dați o sumedenie. Am fost pe drumul acela și am văzut că arăta jalnic. Erau blocaje, oameni nemulțumiți. Dacă opream în stradă, nu știu ce era. Oamenii dvs nu își fac treaba sau nu gestionați bine situația. Dacă mergem așa.., eu nu pot să lucrez cu dvs. în felul acesta”, i-a mai spus prefectul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *