Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie şi pentru că nu avea permis de conducere valabil a declarat că este altă persoană.
În data de 18 noiembrie, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Hilişeu Horia, județul Botoşani, un autovehicul marca Citroen, înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla un tânăr.
La control, acesta nu a putut prezenta niciun document, dar a declarat că este cetăţeanul român I.G., în vârstă de 23 de ani, domicilat pe raza judeţului Botoşani. În vederea stabilirii identităţii persoanei, colegii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit faptul că acesta este cetățeanul român B.T., în vârstă de 28 de ani, domicilat pe raza judeţului Botoşani, iar autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile germane.
Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că a prezentat datele de identitate ale unui prieten, deoarece nu deţine permis de conducere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fals privind identitatea