Expozitii si dezbateri despre restaurare, la Memorialul Ipotesti

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează vineri, 17 septembrie, orele 11.00, în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici manifestarea culturală cu titlul „Conservarea şi restaurarea – între a fi şi a nu fi”, un program de expoziţii şi dezbateri de specialitate.  Manifestarea face parte dintr-un amplu proiect cu titlul „Rolul patrimoniului cultural în viaţa comunităţilor locale”, proiect iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Botoşani cu ocazia Zilei Europene ale Patrimoniului. Prezentările de specialitate vor fi susţinute de Marius Ştefanachi – restaurator şi Valentin Coşereanu – conservator în cadrul Memorialului Ipoteşti. Intrarea este liberă.