Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani organizează vineri, 24 septembrie 2010, începând cu orele 9.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în municipiul Botosani la sediul din str. Colonel Tomoroveanu nr.2 .
Angajatorii interesaţi în selecţionarea forţei de muncă aparţinînd acestui grup ţintă sunt invitaţi să participe la această acţiune cu locuri de muncă, oferind posibilitatea absolvenţilor ocupării unui job.
Agenţii economici care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţămînt sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţămînt secundar superior sau învăţămînt postliceal; o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Aceste facilităţi se acordă şi în cazul absolvenţilor cu handicap, dar pe o perioadă de 18 luni.
Agenţii economici se pot adresa direct Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani, confirmând participarea prin comunicarea numărului de locuri disponibile, la nr.de fax 0231.536.793 sau la adresa de e-mail [email protected].