Precipitaţiile abundente de la începutul lunii septembrie au reactivat alunecările de teren unde, în zona localităţii Leorda, sunt amplasate cele trei conducte care alimentează cu apă din sursa Siret municipiul Botoşani şi sudul judeţului. Dacă magistralele subterane, de 1000 şi respectiv 500 de milimetri nu au fost afectate, conducta aeriană de 1200 de milimetri a fost deplasată sensibil, cu circa 40 de centimetri. Din această cauză SC „Apa Grup” SA este nevoită să intervină şi să îndepărteze riscul de avariere, prin consolidarea şi întărirea sistemului de susţinere a conductei.
Lucrările se vor desfăşura de pe 16 septembrie, ora 7, până pe 17 septembrie anul curent, ora 2 , iar reprezentanţii SC Apa Grup şi-au propus ca executarea acestora să se facă fără oprirea alimentării cu apă a consumatorilor. Conducta de 1200 va fi totuşi scoasă din funcţiune în intervalul de timp al intervenţiei, debitul de apă către municipiul Botoşani şi celelalte localităţi fiind asigurat prin suplimentarea acestuia pe conducta de 1000 de milimetri. „Totodată, vom avea grijă ca în dimineaţa zilei de 16 septembrie toate rezervoarele din staţia de la Cătămărăşti să fie pline, astfel încât modificările în alimentarea cu apă să fie cât mai mici”, a declarat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA.
Oprirea funcţionării magistralei de 1200 va putea produce, totuşi, scăderea presiunii apei la etajele superioare din zonele înalte ale municipiului Botoşani, pe data de 17 septembrie.