Comasarea unor scoli din judet a stirnit nemultumiri in rindul unor parinti. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a primit doua memorii din partea unor grupuri de parinti din Talpa si Cindesti, nemultumiti ca prin comasarea unor scoli copii lor sunt nevoiti sa strabata mai multi kilometri pentru a merge la scoala. Daniel Botezatu, inspector general adjunct al ISJ, a declarat ca unul din memorii este semnat de sapte parinti, iar al doilea de 21 de parinti, insa in acesta din urma semnatari sunt si mama si tatal copilului.
„La Scoala Cindesti sunt mai multi elevi ucraineni si spun ca daca vor fi mutati la alta scoala vor pierde cultura, plus ca este distanta mare, chiar daca merg cu microbuzul. In celalalt memoriu, parintii spun ca nu sunt de acord cu comasarea pentru ca sunt mai multi kilometri de strabatut pina la scoala noua”, a declarat Daniel Botezatu. O comisie din cadrul ISJ va analiza daca solicitarile in cele doua situatii sunt intemeiate sau nu si functie de rezultate se va lua o decizie.