Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a condamnat atitudinea de ieri din Parlamentul European a europarlamentarului botoșănean Mihai Țurcanu, care alături de colegii săi de la PNL, a votat împotriva României și românilor.
„Alegătorii ne pot sancționa la vot atunci când greșim, dar să ajungi ca europarlamentar ales de proprii tăi concetățeni să votezi împotriva lor, este un gest de sfidare și trădare. În an centenar, nu putem accepta poziţia antiromânească a europarlamentarilor trimişi la Bruxelles să apere interesele naţionale şi care au votat împotriva României. Monica Macovei, Daniel Buda, Adina Vălean, Marian Jan Marinescu, Mihai Ţurcanu, Theodor Stolojan, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, sunt numele europarlamentarilor pe care i-am trimis la Bruxelles şi care au votat împotriva României. Este o listă a ruşinii. Aceşti oameni lucrează împotriva ţării. Aceasta listă trebuie publicată în fiecare zi, până la viitoarele alegeri europarlamentare. Prin vot, aceşti oameni trebuie scoşi din viaţa politică şi din viaţa publică”, a declarat Răzvan Rotaru.
Reprezentantul PSD Botoșani a arătat că este inacceptabilă poziţia Parlamentului European care-şi permite să ceară României, printr-o rezoluție ostilă, în mod explicit să nu aplice legi care au trecut prin procesul democratic de adoptare şi prin filtrul Curţii Constituţionale. Fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor din România, şi-a introdus propriile slogane, pentru vădite motive electorale.
„La 100 de ani de la Marea Unirea, avem nevoie de consens la toate nivelurile pentru reprezentarea românilor și României, atât în țară, cât și în Uniunea Europeană. Botoșănenii și toți cetățenii din țară așteaptă de la toate partidele o altfel de politică care să aibă în centru – cetățeanul și problemele lui, nu lupta pentru putere, interese personale sau deținerea de funcții. Atunci când discutăm de prioritățile țării noastre trebuie să lăsăm la o parte orgolile politice și lupta de partid și să tragem toți în aceeași direcție. Tot ce suntem astăzi, ca națiune, ca țară, ca popor, datorăm unor predecesori vizionari, patrioți, unor oameni a căror conștiință față de România ar fi trebuit să fie un model pentru întreaga clasă politică de azi! În Anul Centenarului Marii Uniri a României calea corectă este cea a conlucrării și colaborării dintre români, nu a dezbinării”, a subliniat deputatul botoșănean.