Cătălin Anghel: „Am luat un punct foarte foarte important”

anghel.jpg

 

După două victorii consecutive, Viitorul Constanţa nu a reuşit să câştige şi la Botoşani. Mai mult, Constanţenii puteau pleca învinşi de pe Municipal şi de aceea tehnicianul oaspeţilor s-a arătat mulţumit de rezultatul final.

„În primul rând vreau să spun că am luat un punct foarte foarte important, la o echipă pe care o cunoşteam, echipă care este foarte puternică mai ales pe teren propriu. O echipă care este solidă în toate compartimentele şi mă aşteptam la forcingul de început. Din păcate am făcut nişte greşeli exact când nu trebuia. Am revenit totuşi de la 2-0 ceea ce este foarte important pentru noi. Dacă nu ai noroc sau dacă adversarul nu greşeşte, nu poţi să marchezi. În momentul în care marchezi în minutul 92, normal că se poate vorbi şi de noroc dar norocul mai ţine şi cu cei puternici sau cei buni”, a spus Cătălin Anghel.