Furnizarea apei in municipiul Dorohoi a fost intrerupta aproape 20 de ore

Conducta de 400 de milimetri care alimentează municipiul Dorohoi a suferit o avarie ce a fost remediată în cursul zilei de vineri, 10 septembrie, de către specialiştii de la SC Apa Grup SA. În speţă a apărut o ruptură pe segmentul de conductă de sub bulevardul Victoriei, la intersecţia cu strada Iulia Ioniţă, motiv din care noaptea trecută la ora 2 a fost oprit transportul şi, implicit, furnizarea apei. Dată fiind locaţia avariei, au fost afectaţi locatarii din circa 20 de scări de bloc şi câteva zeci de case din zonă. După golirea conductei, echipele de intervenţie au demarat reparaţiile şi procurarea pieselor necesare. "În jurul orei 17 ultimele suduri au fost finalizate, motiv pentru care am putut să dăm drumul din nou la apă în conductă. Mai durează maxim două ore până ce toţi consumatorii vor avea apă la parametri normali.", a declarat inginerul Traian Huţuleac, directorul sucursalei Dorohoi-Darabani a SC Apa Grup SA.
Costurile intervenţiei solicitată de avaria de pe conducta de polietilenă au fost de circa 10.000 de lei şi au fost suportate de operatorul de apă, pentru ca disconfortul dorohoienilor să fie cât mai mic. Pentru că artera de alimentare cu apă este în garanţie, fiind montată în cadrul prelungirii Programului SAMTID, în perioada următoare se va trece la recuperarea sumei de la firma care a executat lucrarea, urmând să se analizeze şi motivele din care a apărut avaria.