Venit la pachet cu Ionuţ Bâlbă, cu doar două zile înaintea startului sezonului, fundaşul Bogdan Straton va rămâne la FC Botoşani cel puţin până mîn iarnă. Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani susţine că nu se pune problema plecării lui Straton la vreo formaţie de liga I. „Noi ne-am fi dorit să rămână şi Bâlbă dar el a preferat să plece la Braşov. Nu ne-am putut opune pentru că i-am promis că în momentul în care are o ofertă este liber să plece. În cazul lui Bogdan Straton lucrurile sunt clare. Nu va pleca, cel puţin până în iarnă. El are nevoie să revină la o formă bună pentru a prinde din nou un contract la o echipă de liga I iar noi ne bazăm pe el pentru că este un jucător experimentat”, a spus Cornel Şfaiţer.