O societate comercială din județul Botoșani și-a extins rețeaua de stații de carburanți pe care o deține, inaugurând, de curând, o benzinărie în municipiul Siret din județul Suceava.
Este vorba de societatea comercială Mira Com SRL Dorohoi, patronată de frații Sorin și Mihai Mirăuță, care a deschis pe strada Alexandru cel Bun 45A din municipiul Siret a cincea sa stație de carburanți, după cele trei din municipiul Dorohoi și cea din Havârna.
Investiția făcută de Mira Com se ridică la peste 800.000 de lei, iar frații Mirăuță au noi planuri de dezvoltare a rețelei.
Mira Com deține, de asemenea, o stație de betoane, depozite de materiale de construcții, dar și fabrică de termopane.