Un instructor auto s-a declarat nemulțumit de polițiștii rutieri botoșăneni, iar criticile au fost aduse în Comisia de Siguranță Rutieră care a avut loc joi, la Instituția Prefectului. Acesta a spus că polițiștii rutieri stau la pândă după șoferi, în loc să stea în intersecții și să dirijeze traficul.
”Toți polițaii care sunt în tot Botoșaniul stau numai la pândă. Pândaci, în loc să intervină în intersecții, să meargă să dirijeze, mai mult încurcă. Stă după mașină și iese în față. Păi asta este dirijare a circulației! El de abia așteaptă să te vadă. Stă în mașină cu o doamnă sau cu cine este pe acolo și se uită: ”ăsta-i” și îi iese în față. Înainte erau proști comuniștii ăștia, dare la fiecare garaj venea polițaiul și ținea o ședință, că s-au făcu reglementări, cutare și cutare, că acolo nu este voie cu cutare. Am ajuns în democrație, suntem mari specialiști, mari acolo și nu ne interesează nimic”, a spus un instructor auto.
Un altul a intervenit și a spus că polițistul trebuie să aibă o atitudine respectoasă, implicit cu cel care încalcă legea.
Deranjat că instructorii au venit doar cu critici și probleme, directorul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Botoșani, Liviu Alexa, le-a spus că școlile de șoferi nu sunt ”prințese cu rochii albe”.
”Vorbiți de parcă ați fi perfecțiunea întruchipată. Niciunul dintre dvs. Vorbiți de parcă ați fi prințese cu rochii albe. Nu e așa. Există multă indulgență și din partea instituției pe care o prezint, și din partea altor instituții. Dvs și acum, și la alte ședințe ați criticat cu lipsă de pertinență, să nu folosesc cuvinte mai grele. Mulți dintre dvs când aveți elev începător la volan nu mergeți pe drumurile aglomerate, mai ales la orele de vârf, pentru că încurcați circulația. Vă puneți în pericol pe dvs. și ceilalți colegi din trafic. Un alt aspect: nu depășiți numărul de ore admis de Codul muncii. Și mai sunt și alte aspecte, dar nu vreau să le mai punctez”, a spus Alexa.
Un reprezentant al Poliției Rutiere a ținut să precizeze că și polițiștii locali au competențe de dirijare a traficului.
Intr-un fel, instructorii auto au dreptate. Pe vremea lui Ceasca, la circulatie erau cei mai prosti si mai slab pregatiti militieni, sau cei care erau mutati disciplinar. Acum, la circulatie sunt cei mai „smecheri”. Obezi sau, in cel mai bun caz, supraponderali, majoritatea lor nu este in stare sa alerge 100 de metri, dupa un infractor. In intersectii apar foarte rar, iar in situatii de trafic intens ( dimineata, la Sc. 11, de exemplu…) sunt efectiv ignorati de soferi. Unicul lor rol este de a sta in boscheti, mumind asta preventie…
Mergi după câte o școală care circulă cu maxim 25 la oră pe o stradă cu dublă continuă cate 2 km și nu ai ce face, că domnul instructir vorbește la telefon.