Termica, deranjata de declaratiile vicepresedintei CJ, Catalina Lupascu

Societatea comercială  Termica SA îşi manifestă regretul faţă de atitudinea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Cătălina Lupaşcu, în ceea ce priveşte situaţia de criză apărută la societatea comercială Apa Grup SA, se arata intr-un comunicat al Termica. Conducerea societăţii de termoficare dezaprobă comportamentul acuzator al Cătălinei Lupaşcu, care este preocupată de polemici instituţionale, în loc de identificarea de soluţii pentru ieşirea din criză.

Termica SA face precizarea că nu este singurul debitor al societăţii comerciale Apa Grup, iar eforturile de stingere a datoriilor către furnizorul de apă  au fost constante. În perioada aprilie- august 2010, Termica a achitat către Apa Grup facturi în valoare totală de 1,3 milioane de lei, deşi consumul de apă din acelaşi interval de timp a fost de 530.000 de lei.

Totodată, Termica a semnat bilete la ordin în favoarea societăţii furnizoare de apă în valoare de 600.000 de lei, care devin scadente la sfârşitul lunii septembrie.

Catalina Lupascu a declarat, vineri, ca datoriile Apa Grup sunt "datorii acumulate de la Termica".