O firmă din județul Botoșani tinde să monopolizeze piața construcțiilor din zonă, aceasta câștigând aproape toate licitațiile cu bani publici, organizate de primării sau instituții ale statului.
Este vorba de societatea comercială Cornell’s Floor SRL, administrată de omul de afaceri Marcel Bîrsan, a cărui nume a devenit foarte cunoscut după ce l-a denunțat la DNA pe fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu.
Cornell’s Floor a semnat, din iulie până în prezent, contracte de lucrări de construcții de peste 72,1 milioane de lei, adică peste 15 milioane de euro. Contractele sunt încheiate pentru o plajă foarte largă de lucrări, de la construcții sediu primărie sau școli, până la poduri și podețe, modernizare drumuri sau lucrări de apă și canalizare.
Bîrsan explică succesul firmei prin faptul că merge la toate licitațiile și are documentația foarte bine pregătită.
„Eu tot timpul am avut lucrări. Merg la toate licitațiile și câștig pentru că nu mai sunt constructori. Sunt licitații la care merg singur”, a spus acesta.
El recunoaște că problema forței de muncă este reală, însă spune că și-a motivat în permanență oamenii buni, pentru a nu-i pierde.
Cel mai mare contract, de 10,8 milioane de lei, a fost încheiat recent cu Primăria Avrămeni și are ca obiect extinderea și modernizarea rețelei de apă.
Interesant este că la multe dintre licitații firma lui Bîrsan a fost singura înscrisă, neavând, în mod suspect concurență. De asemenea, multe din lucrări i-au fost atribuite în baza unor proceduri simplificate de achiziție publică.
Bîrsan este „abonatul” de bază pentru toate licitațiile din comuna Mihai Eminescu, al adjudecându-și, de curând, modernizările la Căminul Cultural din Stâncești, modernizarea școlilor din Cucorăni, Cervicești, Cătămărăști Vale și Cătămărăști Deal, dar și extinderea rețelei de canalizare în Cucorăni, Ipotești și Cătămărăști Vale.
De asemenea, Cornell’s Floor a câștigat licitații numeroase la Roma, comuna în care firma își are sediul, dar și la Coțușca sau Hlipiceni.
Iată lucrările câștigate în ultimele trei luni:
- Servicii de proiectare si executie lucrari pentru obiectivul „EXTINDERE, REABILITARE, MODERNIZARE A SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU APA ÎN COMUNA AVRAMENI, JUDETUL BOTOSANI”- 10.829.814,16 lei
- Servicii de proiectare si execuție lucrări pentru obiectivul „Construcție poduri și podețe în satele Sulița și Dracșani- 1.781.793.73 lei
- Proiectare și execuție pentru obiectivul „EXTINDERE RETELE CANALIZARE IN LOCALITATILE CUCORANI, IPOTESTI, CATAMARESTI, COMUNA MIHAI EMINESCU- 4.249.683,53 lei
- PROIECTARE si EXECUTIE LUCRARI pentru obiectivul de investitie „MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE DC68D,DC66 IN COMUNA LEORDA , JUDETUL BOTOSANI si POD DIN BETON ARMAT PE DS 560 PESTE PARAUL DOLINA , COMUNA LEORDA- 2.659.636,21 lei
- Executia de lucrari pentru proiectul de investitii ”Reabilitare si modernizare Scoala Primara nr.3 Costesti, comuna Rachiti, judetul Botosani”- 843.027,08 lei
- Executie lucrari pentru obiectivul de investitie: ”Extindere retea apa potabila in satele Uidesti si Tolesti, comuna Forasti, jud. Suceava”- 2.311.743,61 lei
- Proiectare și executie pentru obiectivul de investitie „Modernizare scoala nr.2, sat Roma, comuna Roma, judetul Botosani”- 684.755,59 lei
- LUCRARI DE EXECUTIE PENTRU PROIECT ” MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL IN COMUNA LOZNA, JUDETUL BOTOSANI”- 3.348.828,59 lei
- Servicii de proiectare si executie lucrari in cadrul proiectului „Reabilitare si modernizare Scoala Primara in sat Codreni, comuna Mileanca, judetul Botosani”- 756.248,12 lei
- Proiectare si executie pentru obiectivul de investitie „Modernizare gradinita Roma, sat Roma, comuna Roma, judetul Botosani”- 571.520,62 lei
- Elaborare proiect tehnic, detalii de executie, documentatii pentru obtinere avize si asistenta tehnica din partea proiectantului pe parcursul derularii investitiei precum si executia lucrarilor pentru obiectivul „RETEA DE ALIMENTARE CU APA IN SATELE COTUSCA, NICHITENI, PUTURENI SI MIHAIL KOGALNICEANU, COMUNA COTUSCA, JUDETUL BOTOSANI”- 7.663.085,02
- Servicii de proiectare si execuție lucrări pentru obiectivul „ÎNFIINȚARE SISTEM ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ, COMUNA ROMA, JUDEȚUL BOTOȘANI”- 6.331.587,92 lei
- Modernizare drum județean DJ 294C, km 0+700, Manoleasa-Zahoreni-Borolea, judetul Botoșani- 9.081.973,99 lei
- Servicii de proiectare si Executie de lucrari pentru “Zona captare si aductiune in comuna Prajeni, judetul Botosani”- 894.787,88 lei
- Execuție lucrari de reabilitare, modernizare si dotare camin cultural în comuna Mihai Eminescu în cadrul proiectului :“REABILITARE, MODERNIZARE SI DOTARE CAMIN CULTURAL, SAT STANCESTI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDETUL BOTOSANI”- 1.292.851,4 lei
- Proiectare si executie pentru obiectivele de investitii: LOT I: „MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA NR. 3 CATAMARASTI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDETUL BOTOSANI”, LOT II „MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA NR. 4 CUCORANI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDETUL BOTOSANI” , LOT III „MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA NR. 1 CATAMARASTI – DEAL, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDETUL BOTOSANI”, LOT IV: „MODERNIZARE SI DOTARE SCOALA GIMNAZIALA „PETRU RARES” CERVICESTI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDETUL BOTOSANI”- total: 2.789.127,12 lei
- MODERNIZARE DRUMURI LOCALE IN COMUNA TODIRENI, JUDETUL BOTOSANI- 3.993.264,11 lei
- PROIECTARE SI EXECUTIE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTITIE „REABILITAREA, CONSOLIDAREA, MODERNIZAREA, EXTINDEREA SI DOTAREA SCOLII CU CLASELE I-IV, NR.2, TODIRENI”- 534.248,4 lei
- Refacere si consolidare DC 40 Albesti – Costiugeni între Km 0+640 – 0+930. Total: 2.551.834,82 lei
- Servicii de proiectare tehnica și executie lucrari pentru obiectivul de investitii „Construire pod traversare peste raul Sitna, comuna Hlipiceni”- 1.542.929,02
- Executie lucrari pentru obiectivul de investitii „Construire sediu administrativ in comuna Hlipiceni- 1.204.246,48 lei
De ce la dat in gat pe cioban ??comportament …. de cioban…a vrut foarte mult tupeu de …. la astia da spaga la greu …. la noi nu se face nimic fara spaga…ard primarii dar dna…servicii …. nimic nu se mai face ….somn usor…
…dar spuneti si de celelalte firme ale lui Birsan: Tino Unitrans, Paltinul, etc…
No. Cine sa mai mearga la licitații in botosani? Tehnic asist se roagă sa termine Flamanzi-Frumusica si dupa nu le mai trebuie botosani , Aqua Term sa dus in faliment cu Vorona, instal con si cibo caz sunt in moarte clinica, Dio construct si ABC ar face dar nu au cu ce, Victor construct are lucrări multe in tara iar cu apele si canalizările sa lamurit demult, si mai sunt vreo 2 firme care lucrează doar la privat ( elegant glob sau profi izo bek). Ce e asa suspect ca o firma ia contracte pe motiv ca nu are concurenta? Poate e suspect faptul ca are oameni.
Sunteti Fenomenali – este de felicitat acest OM cati angajati are la toate firmele , va-ti interesat ? Cati oameni isi castiga existenta inprin munca la Firmele sale ?
Banii raman la Bugetul local ,
Rautaciosi oameni sunteti !
Mai bine a-ti deszbate acest REFERENDUM suspicios draga Redactie ,
Si tu Viper esti de felicitat pt seminalfabetul din tine:))) „deszbate”,”va-ti”,etc. Apropo…pe tine cine te plateste?:))) Dar mai ales pt ce te-ar plati cineva pe tine??
Stimata doamna ALINA nu sunt BUGETAR ca d-voastra , imi castig existenta in domeniul privat .
apreciez atentia data greselilor de ortografie ( am scris in graba )
dar nu ai comentat nimic de referendum ?
de ce nu esti atat de atenta cu greselile alesilor nostri etc
Las-l doamna ca hienele se susțin unele pe altele.
Marcel , e mai bine sa ne calculam in spatiu public incepand cu iazul si terminand cu podul la Trusesti,sau te duci si te calculezi cu Estera ?
VIPER E AMERICAN.FITI SI VOI INTELEGATORI.
interesant cum nu se prezinta nimeni la licitatie.marcel,inca astept sa ne calculam in particular,si sa nu incepem in spatiul public.apropo,licitatia de la trusesti iti spune ceva?