Autorităţile judeţene din Botoşani au cheltuit peste 10 milioane de euro pentru o reţea de apă aproape nefuncţională. Ţeava care ar trebui să o alimenteze este veche, avariată şi nu face faţă numărului prea mare de consumatori. În momentul de faţă nu există soluţii pentru reglarea presiunii, din contră lucrurile riscă să se agraveze, scrie ziarul Adevarul.
Consiliul Judeţean Botoşani, prin operatorul de apă Nova Apaserv, a accesat în 2010 fonduri europene în valoare de peste 102 milioane de euro, pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din judeţ. Una dintre componentele proiectului a fost realizarea unei reţele de conducte de peste 120 de kilometri în oraşul Flămânzi, comuna Frumuşica, dar şi în satele adiacente. Lucrările au început şi sunt finalizate în proporţie de 80%. La reţea se vor branşa, în urma acestor lucrări, în jur de 10.000 de utilizatori.
Partea proastă este că autorităţile nu s-au gândit să reabiliteze şi conducta principală. Magistrala care ar trebui să le alimenteze are peste 50 de ani vechime, este aproape distrusă şi nu face faţă numărului de utilizatori. În aceste condiţii, noile reţelele sunt aproape nefuncţionale: oamenii au conducte noi, dar fără apă. „E ca şi cum m-aş apuca eu să fac acoperişul şi după aceea mă gândesc că-mi trebuie fundaţie. Sau cumpăr caroseria la maşină fără motor“, spune un localnic din Flămânzi.
Reţea fără apă
În anul 2016 au început lucrările la reţeaua de apă şi canalizare a oraşului Flămânzi, a satelor Nicolae Bălcescu, Poiana, dar şi a comunei Frumuşica, cu toate localităţile aferente. Este vorba despre 60 de kilometri de conducte pentru apă potabilă şi 60 de kilometri pentru canalizare. Numai aceste lucrări au costat peste 10 milioane de euro iar o parte a reţelei, mai ales în zona Flămânzi, este finalizată şi poate oricând fi utilizată.
În 2017 s-a construit şi o staţie de epurare performantă, care a costat peste 17 milioane de lei. Cu toate astea, seceta bântuie zona. „Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Văd că se lucrează, dar tot n-au apă. Este o situaţie veche de când lumea aici şi s-au săturat. Vara, când toată lumea vrea apă, la noi nu este. Cu tot cu investiţii“, spune Ioan Guraliuc, viceprimarul din Flămânzi.
Conducta de jumătate de secol
Apa este adusă la Flămânzi şi Frumuşica tocmai de la Cătămărăşti, pe o distanţă de 40 de kilometri, printr-o conductă îngustă şi veche de 50 de ani. „Este o conductă foarte veche, avariată. Ea a fost proiectată în anii ‘70 pentru un număr mic de utilizatori. Erau puţini locuitori, acum a crescut numărul utilizatorilor. Au fost branşaţi oamenii din sate şi din localităţile de pe traseul conductei, de la Botoşani la Flămânzi. S-au făcut reţele noi, dar conducta care le alimentează nu face faţă, presiunea este foarte scăzută iar avariile – dese“, spune viceprimarul din Flămânzi. Staţia de epurare nu funcţionează nici ea.
„Vă daţi seama cu 10.000 de utilizatori cum va fi? Cu aceea magistrală de la Botoşani? Cred că nici primăvara şi toamna nu vom avea apă“, spune Guraliuc. Localnicii din zonă pregătesc un protest în faţa Consiliului Judeţean. Reprezentanţii societăţii Nova Apaserv recunosc problema. Ei spun că aproximativ 13% din apă ajunge la destinaţie din cauza conductei prea vechi, dar dau vina şi pe furturile existente în reţea. Problema se va rezolva când se va gândi cineva să reabiliteze conducta principală. „Este în pregătire un proiect pentru construcţia unei conducte noi, care va fi dimensionată necesităţilor“, spun reprezentanţii Nova Apaserv.
Sursa: Adevarul
Cel putin … 6 milioane de euro sau furat , nu e greu de probat …. dar cine …
Bravo, bravisimo!!!!
Pentru o ispravă de această dimensiune ( realizarea unor sisteme locale de distribuire a apei, fără asigurarea necesarului de apa pe conducta magistrala),
toți cei implicați de la Consiliul Județean și de la societatea de apă trebuie anchetați și deferiți justiției. Asa ceva, neicușorule, nu vezi nicăieri în Europa!!!
Zeci de milioane de euro pentru …. 13% din apa necesară????