Un șofer care a produs un accident de circulație și a abandonat mașina într-o intersecție a fost reținut, marți, de polițiștii rutieri.
Accidentul a avut loc pe 2 septembrie, când tânărul aflat la volan a rupt două indicatoare rutiere. Mașina avariată a fost găsită abandonată în intersecția de la Vârfu Câmpului, dintre drumurile naționale Botoșani- Siret și Suceava Dorohoi.
Ea a fost ridicată de polițiști care au început imediat căutările șoferului.
Toate probele au dus către Daniel Giurcan, de 27 de ani, din Bucecea, despre care oamenii legii au constatat că nu are permis de conducere.
Mașina, avea numere false, ea purtând o plăcuță cu numere de înmatriculare provizorii care au aparținut unui alt autotutrism și care au fost valabile anul trecut.
Imediat după accident, șoferul a părăsit nu doar de la locul accidentului, ci chiar din țară, plecând în Belgia. Întors în țară pentru audieri, acesta a fost reținut de oamenii legii, în contextul în care avea antecedente rutiere.
Botoșăneanul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea fără permis, dar și pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.