Poliţiştii locali au desfăşurat activităţi pentru combaterea comerţului ilicit, a faptelor de încălcare a normelor de protecţia mediului dar și respectarea normelor privind disciplina în construcții pentru participanții la evenimentul September Fest, din Centrul Vechi a municipiului Botoșaniț
Într-o primă etapă, s-a procedat la identificarea agenţilor economici participanţi la eveniment şi ulterior li s-au adus la cunoştinţă obligaţiile ce le revin ( prin înmânarea de somaţii ) în ceea ce priveşte modul de amplasare a corturilor, tonetelor, afişarea preţurilor produselor comercializate, depozitarea deşeurilor rezultate în urma activităţii, igienizarea suprafeţei ocupate.
Inițial acțiunea polițiștilor locali a avut un caracter preventiv, urmărindu-se evitarea situațiilor de distrugere a mobilierului urban, a pavajului, murdărire cu ulei uzat rezultat în urma preparării produselor (fapte ce au fost constatate în anii anteriori), însă, polițiștii locali au aplicat și o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei unui comerciant pentru faptul că a desprins din sudură un coș stradal ce era amplasat pe un stâlp de iluminat public, susținând în fața organelor de control ca îl încurca la montarea terasei estivale.
Tot în prima zi de festival, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale ale HCL nr. 355/2011, unor persoane de etnie rromă care consumau semințe provocând murdărie pe căile de acces (scări) ale magazinelor din Piața 1 Decembrie.