A murit profesorul universitar Natalia Danaila

Universitatea de Arte „G. Enescu” Iaşi vă anunţă cu regret că în ziua de 24 august 2010 profesorul, omul de teatru NATALIA DĂNĂILĂ a trecut în nefiinţă, după o lungă perioadă de suferinţă. Ea a fost profesorul actorilor botosaneni Marius Rusu ,Valentin Ligi, Dana Bucataru.

Trupul neînsufleţit este depus la biserica Sfântul Lazăr, de lângă Teatrul pentru Copii şi Tineret Luceafărul.  

Slujba de înmormântare va avea loc Vineri, 27 august 2010, ora 10.00 la biserica Sfântul Lazăr.

Între 11.00 şi 11.30 va fi un moment de reculegere în foyerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”.

Înmormântarea va avea loc la ora 11.45 la cimitirul Sfântul Vasile. 

Dumnezeu să-i odihnească  sufletul în pace!

Prof.univ.dr. DĂNĂILĂ NATALIA

Date personale : Născută la 13.12.1936 

Studii: 
– 1959 – Facultatea de Filosofie-Ziaristică a Universităţii Bucureşti  
– 1983 – Cursul post-universitar de regie al IATC Bucureşti, specializarea: Teatru de păpuşi şi marionete

Activitate:  
– 1962-1966 – Secretar literar la Teatrul de păpuşi Iaşi  
– 1966-1972 – Redactor Principal la Radio Iaşi (realizator de emisiuni "Teatru la microfon" şi "Actualitate teatrală")  
– 1972-1992 – Director şi Regizor la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Luceafărul" Iaşi  
– 1977-1987 – se dedică promovării şi susţinerii unui proiect de mare anvergură, printr-o colaborare extinsă cu arhitecţi, constructori şi numeroşi iubitori de teatru din municipiul Iaşi: înălţarea unui nou şi modern edificiu destinat spectacolelor pentru copii şi tineret, azi – Teatrul "Luceafărul"  
– 1990 – Fondator al specializării "Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete" în cadrul Universităţii de Arte "G. Enescu" Iaşi  
– Din 1990 – Profesor universitar în cadrul Universităţii de Arte "G. Enescu" Iaşi, la disciplinele Regie şi Antropologie – Teatru de păpuşi şi Marionete

Specializări:  
Arta mânuirii păpuşii şi marionetei  
Antropologia teatrului de animaţie  
Arta recitalului păpuşăresc  
Regia şi practica spectacolului păpuşăresc  
Doctor în artă teatrală. Doctorat obţinut la UNATC Bucureşti în 2002 cu tema: Teatrul de păpuşi şi marionete în sincretismul artelor

Proiecte realizate:  
– Participări ca regizor la numeroase turnee şi festivaluri în străinătate (Franţa, Italia, Germania, Belgia, Austria, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Polonia, India, Iordania, Pakistan, Republica Moldova)  
– Regie spectacole (la Teatrul "Luceafărul":) Mary Poppins (premiul ATM pentru cel mai bun spectacol pentru copii şi tineret al anului 1983), Magazinul cu jucării , Frumoasa din pădurea adormită , Ala-Bala , Baltagul , Rătăciţi într-o poveste , Steaua fără nume , O noapte furtunoasă ; (la Universitătea de Arte "G. Enescu" Iaşi): E criză teribilă, monşer , Tragedia regelui Otakar şi a prinţului Dalibor , Păpuşile în carnaval (Marele premiu la Festivalul Scolilor de Teatru "Primul rol" Iaşi-1996) Întâmplări cu Pinocchio (nominalizare pentru Premiul I la Festivalul "Gulliver" Galaţi, 1999) şi Căsătorie silită (spectacole prezentate la Festivalul Mondial de păpuşi sub patronajul UNIMA, Pr aga 2000, Premiu pentru originalitatea creaţiei studenţeşti), Napoleon şi Fouché , Pinocchio , De-a Sânziana şi Pepelea .  
– Redactor al Revistei "Teatrul Cel Mai Mic" Iaşi  
– 2003 – editează volumul Magia lumii de spectacol , Editura Junimea, Iaşi  
– în curs de editare volumul A fi actor păpuşar – pagini dedicate tinerilor dornici a se specializa în teatrul de păpuşi şi marionete  
– din 2003 – director al Centrului de Cercetare "Arta teatrului – studiu şi creaţie, în cadrul Universităţii de Arte "G. Enescu" Iaşi