Fructe în şcoli pentru 1,7 milioane copii în anul şcolar 2010-2011

Programul şcolar „Fructe în şcoli” beneficiază, pentru aplicarea în anul şcolar 2010-2011, de un buget de 13,4 milioane euro.
Mihai Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat că guvernul a aprobat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri, continuarea  Programului şcolar „Fructe în şcoli”.
Suma necesară aplicării acestui Program provine din fonduri europene – 9,7 milioane lei – şi din fonduri naţionale.
„Această schemă constă în acordarea zilnică, pe o perioadă de 93 de zile, începînd de la 1 noiembrie, a unui măr pentru copiii din clasele I-VIII”, a precizat ministrul Dumitru.
De Programul şcolar „Fructe în şcoli” vor beneficia peste 1.702.000 de copii.
De asemenea, Programul prevede şi acţiuni de educaţie adiacente, acţiuni educative prin care copii sunt învăţaţi anumite aspecte legate de producţia de fructe şi de alimentaţia sănătoasă.
„Noi am ales trei forme de acţiuni adiacente: organizarea de vizite la fermele pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, prezenţa la evenimente de genul „Ziua recoltei”, expoziţii, târguri şi alte evenimente similare; organizarea de concursuri tematice cu premii, ca modalităţi practice, educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor prin activităţi de grădinărit, cum ar fi concursuri interactive în care copiii participă la plantarea de pomi; realizarea de broşuri sau materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete” a detaliat Mihai Dumitru.